Tag Archive: Marea Neagră


My dream


„Ce dor îmi e de mare. Tu şi pescăruşii. Linişte şi vânt şi valuri”, îmi spune cineva pe mess, după ce văzuse posturile precedente. Da, aşa e. Aş mai adăuga gândurile şi scoicile. Şi iubirile.

Anunțuri

Dream on


Opinii despre cum am obţinut imaginea asta? Ca să nu vă chinui, precizez că editarea este minimă. Premiul este, ca de obicei, recunoaşterea „internaţională” pe blog :). Mai am câteva fotografii realizate prin acelaşi procedeu. Le va veni şi lor rândul să devină „celebre”.

Superman is back


Romania este salvata! Superman, celebrul salvator al lumii, s-a intors sa ne scoata din grota portocalie in care ne-a afundat Piratu’ din Carpati. Putem sa ne linistim, nimeni si nimik nu ne mai poate face rau, Superman ne apara. L-am vazut eu asta-vara la mare. A aterizat pe dig, unde a stat de vorba cu doua doamne, dupa care s-a pierdut printre turisti. Superman este asteptat la Palatul Victoria, unde se va intalni cu Piticul BoBoc, un alt personaj celebru de pe aceste meleaguri.

Despre peste si gusturi


Se stie de cand lumea: daca vrei sa bei un vin, mergi intr-o crama, iar daca vrei sa mananci un peste gatit „ca la carte”, mergi la o cherhana, nu la un restaurant de fizze. Este in Vama o cherhana in care se mananca peste recoltat de la cateva sute de metri, din larg. Bun rau, cum ar spune romanii mai defavorizati, adeca oltenii. Sa-l fi vazut cum mai sfaraia pe plitaaaa si ce mirosuri mai raspandea. „Sa dai cu caciula in caine, nu alta”, o vorba pe care la Bucureşti am deprins-o, dar nu prea pricep care e legatura caciulii cu gusturile culinare :). Hai ca nu va mai tin pe jar, va arat fotografia. Pofta buna!

Despre Vama


Inchei astazi o perioada de aproape un an in care mi-am impus sa public zilnic cate o fotografie. Nu am reusit, din motive tehnice (lipsa net), sa public chiar in fiecare zi, dar sunt putine exceptiile. Recomandarea de a ne face blog si de a posta zilnic cate o fotografie a venit de la Feri, unul dintre lectorii de la cursul foto de la CPPC. A fost o idee buna si un exercitiu provocator. Sa iesi zilnic cu cate ceva nu este usor. Recomand exercitiul acesta tuturor celor care sunt mai la inceput de drum in fotografie. Ajuta mult.

De acum inainte nu voi mai publica zilnic. Voi propune mai rar cate o fotografie sau cate o serie si va fi insotita de text mai mult decat pana acum. Sper sa va placa si noua varianta de blog. Incep cu o fotografie foarte draga mie. Am facut-o in timpul workshop-ului „Vama sub lumini de Oscar”, desfasurat in… evident… Vama Veche, la Baza Sportiva.


Pe litoralul romanesc nici vrabiutele nu mai pot fi fericite. Peste tot pe nisip gasesti mucuri de tigara. Bine ca se au una pe cealalta.

Libertateeee


Unul dintre cei mai buni piloti de acrobatie din lume, Veres Zoltan, intr-un numar remarcabil la Aeromania 2009.

Tirbuson


Full love


Half love