Tag Archive: iarna



Un tigan venea saracu’
Tocmai de la mama dracu’
Cius dei, lelito ma.

Dorinţă


Dorinta

de Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri.

Solitudine II



Există viaţă după viscol


Care este marea voastră întrebare în viaţă?

Fram spăşit


Fram, masculul Alfa


Aici se vede cine e jupânul.




Iarna

de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. 

Poezie culeasă din “Efigiile naturii – Antologia pastelului românesc ”, Editura Minerva, 1971