Am fost la teatru. A fost frumos. Clubul verighetelor. Piesa, care de fapt este o înşiruire de bancuri şi poante cu bărbaţi care nu chiar vor să se însoare, a fost ok. Spun „doar” ok pentru că ştiam mai mult de jumătate din bancuri, iar la multe dintre celelalte am intuit finalul. Important este că ceilalţi oameni s-au distrat mai mult decât mine. La unele glume nici nu e bine să râzi, că ţi-o furi instant. Dacă nu eşti suficient de rapid de gură să te scuzi: „dragă, ştii doar cât te iubesc, am râs doar de complezenţă, să nu creadă lumea că nu m-am prins de poantă”, rişti să te alegi cu un cot în coste şi cu un scrâşnit printre dinţi: „discutăm acasă!”. Este un fel destul de fizic de a „discuta”. Cu toate astea, nu pot spune că nu mi-a plăcut şi că nu m-am simţit bine, mai ales că am fost cu mai mulţi prieteni, iar Cafeneaua Liberală Brătianu e un loc fain. Totuşi, finalul piesei îndreaptă publicul masculin în direcţia „corectă”, pe calea cea dreaptă… cum ar veni. Vă recomand să vânaţi pe FaceBook programul artistic al Cafenelei Liberale Brătianu. Merită.