Iarna pe uliţă,
de George Coşbuc
A-nceput de ieri sa cada
Cite-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Category: street
L-am mai prins într-o fotografie pe timidul meu frate, Fram.
El este Fram, fratili meu. Mă lasă să-i curăţ scaieţii din blană, să-i dau de mâncare (chiar dacă nu tuturor vecinilor le convine), se freacă de mine când i se pare că nu-l mângâi suficient şi mă apără dacă este cazul. Tare drag îmi este de Fram. Iubiţi-l şi mângâiaţi-l şi voi. O să vă iubească şi el.
A trecut şi Ziua Bucureştiului. Zilele, dacă e să fim exacţi. Din păcare nu am prea profitat de evenimentele care s-au desfăşurat cu aceasă ocazie şi am tras doar câteva cadre. Din astea câteva şi mai puţine sunt publicabile. Mă rezum la patru, nu cred că aş putea pune mai multe. Are şi blogul onoarea lui 
Revin, aşa cum am promis, cu partea a doua (şi ultima) a experimentului din ziua a treia de B’Estfest.
Am făcut un experiment la B’Estfest. Mai exact, doar în a treia zi de festival, pentru că doar duminică am fost. Am renunţat la geanta foto şi am luat doar o “săpunieră cu blitz”, aşa cum le spun compactelor. Am băgat în buzunar un Sony Cybershot de 7,2 mp şi m-am aventurat în mulţime. Am vrut să văd cât de mult contează aparatura şi cât de importante sunt cunoştinţele foto. Am prelucrat materialul foto cu LightRoom şi veţi vedea mai jos ce a ieşit. Părerea mea este că merită să cari un rucsac foto sau ce ai mai bun dacă nu îl înlocuieşti măcar cu un Canon G12 sau ceva asemănător de la ceilalţi producători. Neavând material tehnic de calitate pentru fotografie de concert, m-am axat mai mult pe atmosfera din jurul scenelor. Zilele următoare lovesc şi cu restul de fotografii publicabile.
Acesta este un cetăţean. Unul oarecare. Unul strivit de grijile zilnice, ridicat de micile bucurii, dar lovit în cap de probleme. Acest cetăţean poate fi oricare dintre noi. Vă recunoaşteţi în el?
Este mult umor negru în postarea asta, dar nu o luaţi chiar mot a mot. Sigur că îmi este milă de el, dar mă bucur să văd că s-a adaptat situaţiei şi că se descurcă de minune. Este vecinul meu şi îl văd adesea ţopăind prin parcare. Cine nu a plâns când a auzit poezia Elenei Farago? Plângeam, copil fiind, de-mi rupeam haina de pe mine
Căţeluşul şchiop
Eu am numai trei picioare
Si de-abia ma misc: top, top!
Rad cand ma-ntalnesc copiii
Si ma cheama “cutu schiop”.
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plang mult cand ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.
Si cand ma gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copii de pe drum!…
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urati, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor…
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun.
Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decat a avut-o el.
Nu prea am chef de scris despre cladirea asta. Si nici inspiratia nu ma domina in momentele astea. Stiu doar ca aici se imparte drptatea in stanga si in dreapta. Dreptatea cui? Fiecare avem dreptatea noastra si daca pui doi oameni sa povesteasca o scena vazuta impreuna vor avea variante diferite. Ce sa mai spui cand este vorba despre un proces? Asadar, dreptatea cui se imparte aici?
Dincolo de nebunia ideii si de accidentele in urma carora o tipa a fost aproape de a ramane paralizata, evenimentul a avut si parti bune. Este un excelent prilej pentru fotografi sa surprinda imagini inedite. Pun si eu, cu mare intarziere, cateva cadre trase in timpul RedBull flugtag 2010.
