Împieliţatu m-a împins în noaptea asta să merg în cimitir. A meritat. A ieşit o şedinţă foto creepy, cu imagini pe care numai acolo le poţi obţine. Acuma nu cred că au fost şi strigoi sau… Am făcut câteva fotografii şi satelitului natural al Pământului, dar sunt sigur că vor apărea o grămadă de poze cu luna plină în noaptea asta, aşa că nu mai pun şi eu. Daţi SMS la 666 şi spuneţi dacă este bine că Împieliţatu m-a pus să merg în cimitir 
Un tigan venea saracu’
Tocmai de la mama dracu’
Cius dei, lelito ma.
Există viaţă după viscol
Care este marea voastră întrebare în viaţă?
Ştiţi bancul cu iarna? Iar n-am bani! Trecând de lucrurile naşpa din viaţă, să profităm de zăpada asta care nu cred să plece prea curând de la noi. Eu asta am făcut. Am ieşit pe câmpul din spatele casei şi am tras câteva cadre de sezon. Mai am şi altele. La fel de înzăpezite. Să servim câteva strofe din “Iarna pe uliţă”, de George Coşbuc. Spun “câteva strofe” deşi am servit cam de un “Luceafăr” în ultima vreme.
Iarna pe uliţă
de George Coşbuc
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Întrebarea îi macină pe oameni, îndrăgostiţi sau nu, de prin şcoala generală. Cine nu şi-a ciupit colega de bancă sau nu a tras-o de codiţe? Hmm, ce ciudat mod de a ne arăta dragostea. Aparent violent şi barbar, dar totuşi plăcut. Cine a găsit răspunsul la întrebarea: “Ce este dragostea?”, una dintre cele mai importante trăiri din viaţă, să mi-l spună şi mie. Sau avem fiecare răspunsul lui? Ce ne determină să dăm un anume răspuns? Viaţa? Iubirile din ea? Dezamăgirile? Speranţele? Cine ştie răspunsul este un om bogat sau a descoperit totul şi poate muri liniştit?
Locurile pot fi “noduri” între generaţii. Sunt mulţi copii de vamaioţi cu vechime, nişte veterani ai Vămii, care continuă tradiţia părinţilor şi vin an de an în celebra staţiune. Cândva, de mult, acolo era o oază de libertate, de “Woodstok”. Acum e, în mare parte, o adunătură de beţivi şi chiar drogaţi. Mulţi dintre cei care merg acolo sunt aşa, nu toţi. Nu generalizăm. Staţi, nu aruncaţi cu sticlele goale după mine, nu sunt ca babele alea ştirbe care critică tânăra generaţie. Merg în zona Vamă-2 Mai şi ştiu ce vorbesc. Chiar pot vorbi în cunoştinţă de cauză despre ce se petrece acolo. Atmosfera nu mai este nici pe departe cea de acum zece ani, să spunem. Preţurile au ajuns să le concureze pe cele din Mamaia, pentru că e cool să mergi în Vamă. Dinţii de aur şi lanţurile groase câştigă teren în lupta cu pletele, chitarele şi blugii rupţi. Plaja pierde teren în lupta cu betonul şi cu pista de biciclete. Ce mişto grotesc! Dar ASTA întrece orice limită. Citiţi şi vă minunaţi ce departe s-a ajuns.
Sâmbătă am dat o fugă pe plaja care ne place atât de mult. Am regăsit nisipul fin, soarele, libertatea şi scoicile frumoase, dar cel mai important lucru pe care l-am găsit au fost orele de linişte. Aşa este la Corbu. Aşa a fost şi anul trecut.
